Romtelecom a majorat, incepand cu aceasta saptamana, numarul de abonamente Dolce, de la unu la trei, si a redus tariful celui mai ieftin abonament de la 4,9 euro/luna la 2,9 euro/luna, a anuntat, vineri, operatorul de telecomunicatii.
"Noii abonati Dolce pot opta pentru unul dintre cele trei pachete principale, ce pun la dispozitie programe pentru toate segmentele de clienti - Dolce National, Dolce Variat si Dolce Star. Ultimul are si o versiune pentru care nu este necesara o perioada contractuala, Dolce Flexi", se arata intr-un comunicat al Romtelecom.
Anterior, Romtelecom avea un singur abonament Dolce, Variety Special Star, destinat clientilor Romtelecom care utilizau un serviciu al operatorului, si costa 4,9 euro/luna.
Cu un abonament lunar de 2,9 euro, Dolce National se adreseaza clientilor cu venituri mici si nevoi reduse in ceea ce priveste vizionarea programelor TV. Abonamentul are 21 de programe TV.
Cu 48 de programe TV, Dolce Variat este un abonament destinat intregii familii. Pachetul este disponibil pentru un abonament lunar de 3,9 euro.
Cel de al treilea abonament, Dolce Star, se adreseazã cinefililor si are 57 de programe TV, inclusiv canalele CineStar, ActionStar si ComedyStar.
Pretul abonamentului Dolce Star se ridica la 4,9 euro.
In plus, portofoliul Romtelecom include si Dolce Flexi, singurul abonament de programe TV de pe piata disponibil fara perioada contractuala
"Dolce Flexi este ideal pentru casele de vacanta, cu aceeasi grila de programe ca si Dolce Star, dar oferit fara impunerea unei perioade contractuale", se spune in comunicat.
Directorul executiv comercial pentru segmentul rezidential al Romtelecom, Joerg Zeddies, spune ca redefinirea abonamentelor Dolce este o consecinta fireasca a maturizarii serviciului de televiziune prin satelit.
Serviciul de televiziune digitala Dolce a fost lansat in noiembrie 2006, in urma unei investitii initiale de 15 milioane de euro.
| Sursa: Romtelecom |
Articol precedent
|
Articol urmator
| Adina - reducere pret Dolce |
|---|
| afloroaiei adrian - abonament dolce |
Articole legate de acelasi subiect
Cele mai citite articole