Guvernul a modificat modalitatea de calcul a contributiei programatorilor pentru asigurarile de sanatate fara consultare publica prealabila. Masura are efecte negative asupra companiilor din industria IT&C, apreciaza Asociatia Patronala din IT, ANIS.
"Nu este acceptabil ca Guvernul sa promoveze masuri cu aplicabilitate de la o zi la alta. Nu este acceptabil ca organizatiile afectate sa nu fie consultate, in conformitate cu prevederile legale in vigoare", a declarat marti, intr-o conferinta de presa, presedintele Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii - ANIS, Liviu Dan Dragan.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului 93 din 24 iunie, publicata pe 30 iunie in Monitorul Oficial, include reglementari care afecteaza companiile si angajatii din domeniul IT&C, prin schimbarea bazei de calcul a contributiei de la salariul minim brut pe tara, la salariul realizat.
"Costurile salariale vor creste cu 5-6%, iar cum ponderea salariilor in costuri se ridica la circa 60-70%, aceasta modificare va reduce profitabilitatea companiilor IT&C, de 25-30% in prezent", a spus Dragan in cadrul unei conferinte de presa care a vut loc marti.
Victor Martin, membru in consiliul ANIS, apreciaza ca masura adoptata de Guvern nu va majora considerabil contributia la fondul de asigurari sociale.
"Aceasta ordonanta nu aduce un suport la fondul de asigurari sociale. Sunt circa 20.000 de programatori care au beneficiat de aceasta facilitate, deci contributia va fi mica", a spus Martin.
Domeniul software din Romania este unul dintre cele in care au loc cele mai mari cresteri de salarii si, implicit, de costuri, potrivit presedintelui grupului Softwin, Florin Talpes.
"Diferenta mare dintre cerere si oferta va impinge si mai sus nivelul costurilor specialistilor software. Aceasta masura a Guvernului, care amplifica si mai mult cresterea costurilor specialistilor, agraveaza situatia. Costuri mai mari in Romania inseamna o dizlocare a specialistilor catre alte tari, inseamna o situatie mai grea pentru companiile cu echipe de cercetare si dezvoltare in Romania. Si implicit sanse mai mici ca specialistii sa ramana in Romania si sanse mici ca industria de software romaneasca sa reuseasca", este de parere Talpes.
Guvernul a hotarit, in 2001, eliminarea impozitului pe salariu pentru firmele din domeniul industriei software care au angajati programatori romani certificati si care se incadrau pe urmatoarele categorii de personal: analist, programator, proiectant sisteme informatice, consultant in informatica, inginer de sistem in informatica, administrator de baze de date, inginer software si manager de proiect in informatica.
|
|
|
||
| Sursa: ANIS |
Articol precedent
|
Articol urmator
Articole legate de acelasi subiect
Cele mai citite articole