Operatorul de telefonie mobila Orange a lansat marti un abonament destinat micilor intreprinzatori, denumit Business Start, cu tarife reduse cu peste 50% cu cinci numere favorite in retea, in orice moment, si cu oricare numar Orange, sambata si duminica.
Abonamentul costa patru euro pe luna, fara TVA, iar convorbirile aditionale sunt tarifate cu 0,11 euro/minut in reteaua Orange si in retelele fixe si cu 0,16 euro/minut in alte retele mobile.
Clientii pot vorbi primele 150 de minute in retea cu un tarif special de 0,04 euro/minut, urmatoarele 150 de minute fiind gratuite, potrivit unui comunicat al companiei.
"Business Start este primul abonament de pe piata creat special pentru micii intreprinzatori care au nevoie sa tina legatura cu partenerii de afaceri, dar si cu familia ori prietenii," a declarat Ciprian Raglean, Business Division Manager al Orange Romania.
Compania a mai lansat, in urma cu un an, alte doua abonamente pentru clientii - companii, care vizeaza insa segmentul intreprinderilor mici si mijlocii.
Orange Romania este cel mai mare operator local de telefonie mobila, cu 8,27 milioane de clienti la finele lunii martie, urmat de Vodafone Romania - peste 7,95 milioane de utilizatori, Cosmote Romania - doua milioane utilizatori (aprilie 2007) si Telemobil, operatorul serviciului Zapp, cu aproximativ 500.000 de abonati (decembrie 2006).
Compania estimeaza pentru acest an cresterea veniturilor la peste 1,1 miliarde euro si atingerea unui numar de noua milioane de clienti si a raportat pentru 2006 venituri de circa 1,08 miliarde euro.
|
|
|
||
| Sursa: Mediafax |
Articol precedent
|
Articol urmator
Articole legate de acelasi subiect
Cele mai citite articole