Consiliul Concurentei (CC) si Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) au incheiat un nou protocol de colaborare in vederea asigurarii si promovarii concurentei in comunicatiile electronice si audiovizuale, precum si in domeniul serviciilor postale, a anuntat, marti, Bogdan Chiritoiu, presedintele autoritatii romane de concurenta.
“Protocolul ne va ajuta sa identificam zonele in care putem folosi impreuna resursele de care dispunem pentru a realiza o reglementare eficienta a pietelor de comunicatii si servicii postale, in beneficiul consumatorilor”, a subliniat presedintele Consiliului Concurentei.
La randul sau, presedintele Autoritatii de Reglementare in Comunicatii, Catalin Marinescu, a adaugat ca ANCOM si Consiliul Concurentei dispun de instrumente diferite pentru a studia si actiona asupra pietelor, care luate in parte pot, uneori, sa nu fie suficiente, dar impreuna pot gasi remedii pentru a asigura concurenta pe piata comunicatiilor electronice si cea a serviciilor postale.
Printre instrumentele care vor asigura implementarea acestui protocol se numara constituirea unor echipe mixte de experti, initierea de actiuni de cercetare a pietei, sub forma unor studii sau analize, necesare ambelor institutii pentru cunoasterea pietei, mediatizarea legislatiei, masurilor si actiunilor legate de mediul concurential si functionarea sectoarelor comunicatiilor electronice, comunicatiilor audiovizuale si serviciilor postale.
Schimbul de informatii intre institutii va fi completat prin date culese cu prilejul intalnirilor avute cu agentii economici in vederea identificarii problemelor legate de aplicarea reglementarilor din domeniu.
Consiliul Concurentei are ca principale atributii protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential normal, in scopul promovarii intereselor consumatorilor.
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii stabileste regulile pentru piata de comunicatii din Romania si vegheaza la respectarea acestora.
|
|
|
||
| Sursa: Autoritatea națională pentru reglementare în comunicații și tehnologia informației |
Articol precedent
|
Articol urmator
Cele mai citite articole