Acasa COMUNICATII MCSI: Decizia de directionare a 84 mil. euro catre e-Romania se va lua dupa efectuarea unui studiu
Font mic Font normal Font mare Font foarte mare Modifica marimea
caracterelor

MCSI: Decizia de directionare a 84 mil. euro catre e-Romania se va lua dupa efectuarea unui studiu

Andrei Coman / 25 Iunie 2010
MCSI: Decizia de directionare a 84 mil. euro catre e-Romania se va lua dupa efectuarea unui studiu

Decizia de directionare a 84 milioane de euro din fondurile europene destinate dezvoltarii retelei de comunicatii de mare viteza pentru proiectul e-Romania va depinde de rezultatele unui studiu pe care il va realiza autoritatea de reglementare in comunicatii, a anuntat Ministerul Comunicatiilor.

"Ministerul Comunicatiilor considera necesara directionarea sumei de 84 milioane euro din fondurile destinate crearii infrastructurii de comunicatii de mare viteza (...) catre proiectele ce vizeaza dezvoltarea serviciilor publice electronice (...)", potrivit reprezentantilor institutiei.

La inceputul acestei luni, in cadrul Comitetului de Monitorizare, unde au fost prezenti si reprezentanti ai Comisiei Europene, a fost discutata intentia Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) de a propune directionarea sumei spre serviciile de tip e-guvernare.

"Tinand cont de evolutia acoperirii cu servicii de comunicatii de mare viteza (in banda larga) la nivelul Romaniei, prin realizarea unor investitii private in acest domeniu, care ar putea pune sub semnul intrebarii necesitatea utilizarii fondurilor publice in acest scop, membrii Comitetului au recomandat efectuarea un studiu suplimentar din partea ANCOM pentru a se confirma aria de acoperire si rezonabilitatea tarifelor pentru serviciile mobile de banda larga, urmand ca decizia de directionare sa fie luata dupa comunicarea acestor rezultate", potrivit ministerului.

Conform datelor Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), obtinute in baza unui studiu, la finele lunii martie existau 846 de localitati (cu o populatie de 202.138 locuitori, constituind 0,94% din populatia Romaniei si 76.505 gospodarii) care nu erau acoperite cu retele de acces de comunicatii, care sa permita furnizarea de servicii de comunicatii in banda larga.

"Se preconizeaza ca in urmatorii trei ani, conform intentiilor de dezvoltare exprimate de respondenti, vor mai fi doar 433 de localitati fara acoperire cu retele de acces de comunicatii electronice care sa permita furnizarea de servicii de comunicatii in banda larga. Avand in vedere rezultatele studiului ANCOM, Ministerul Comunicatiilor considera ca dinamica pietei este pozitiva, rezolvand problema acoperirii populatiei fara a fi necesara interventia statului", au spus reprezentantii institutiei.

Ministerul Comunicatiilor sustine ca investitiile in serviciile publice electronice vor avea un rol esential in cresterea productivitatii si eficientei, in reducerea cheltuielilor din sectorul bugetar, in cresterea gradului de transparenta si a calitatii serviciilor furnizate de administratia publica, conducand astfel la promovarea competitivitatii economice.

Proiectul e-Romania necesita fonduri de circa 500 milioane de euro si isi propune realizarea a 300 de servicii electronice operationale pana la sfarsitul anului 2011, interconectarea si informatizarea completa a Guvernului si a tuturor institutiilor publice, astfel incat accesul cetateanului si a mediului privat la serviciile publice sa fie direct si nelimitat.
 

Sursa: Ministerul comunicaşiilor ºi tehnologiei informaşiei

Dezbatere cu privire la Agenda digitala   Articol precedent   |   Articol urmator  

 
Abonare newsletter

Ultimele articole

BUSINESS
nVidia se prezinta la MWC cu dispozitive mobile quad-core
SOFTWARE
Windows 8 va fi lansat in februarie, in varianta Consumer Preview
WEB
Google va lansa un nou servicu
WEB
Protest anti-ACTA la nivel european
COMUNICATII
ANCOM va stabili in ce conditii pot activa operatorii mobili virtuali
BUSINESS
Apple este dat in judecata pentru folosirea ilegala a marcii iPad