LG dezvaluie cel de-al treilea terminal din seria Black Label
Miruna Cristescu / 18 Aprilie 2008
LG Electronics, unul din principalii jucatori mondiali in domeniul comunicatiilor mobile, anunta lansarea globala a celui de-al treilea terminal din seria Black Label. Succesul primelor doua modele ale seriei Black Label, LG Chocolate si LG Shine, alaturi de cel al terminalului creat in parteneriat cu PRADA, au confirmat pozitia LG de lider in inovatie si design in domeniul comunicatiilor mobile.
Designul inovator caracteristic seriei Black Label va fi transmis si celui de-al treilea model, acesta venind cu tehnologie avansata, alaturi de o camera foto minimalista de 5MP.
Asemenea modelelor precedente din seria Black Label, cel mai recent terminal a fost creat pornind de la ultimele tendinte in voga. Noul concept, “Style that lasts” (Eleganta fara limite) reflecta designul elegant al terminalului care nu-si pierde valoarea in timp, fiind realizat din materiale de calitate cum sunt fibra de carbon si sticla termorezistenta.
Telefonul va fi lansat pe data de 24 aprilie, la Londra. Numele celui de-al treilea terminal LG din seria Black Label va fi anuntat in cadrul evenimentului oficial de lansare.