India va iesi pe piata cu cel mai ieftin laptop, al carui pret va fi de doar 35 de dolari, fiind destinat in principal studentilor, a indicat un responsabil din cadrul Ministerului Dezvoltarii, citat vineri de guardian.co.uk.
Oficialul indian a precizat ca au inceput deja negocierile pe aceasta tema cu producatorul, in scopul demararii productiei de serie.
Aparatul este ieftin, se conecteaza si se manevreaza usor si, desi dispune de facilitati multiple, pot fi adaugate noi componente pentru noi performante, a declarat intr-o conferinta de presa la New Delhi Kapil Sibal, director de resurse umane in amintitul minister.
Rezultat al eforturilor concertate ale institutelor de cercetare in domeniu din India, laptopul, care foloseste Linux, ar urma sa fie introdus in institutii de invatamant superior incepand cu 2011, iar cercetarile continua in scopul reducerii costului laptopului la 20 si chiar la 10 dolari, conform aceleiasi surse.
India cheltuieste circa trei la suta din bugetul de stat anual in domeniul educatiei, procent considerat insuficient de majoritatea specialistilor, in scopul ameliorarii conditiilor de studiu in randul unei populatii de aproximativ 1,2 miliarde locuitori.
|
|
|
||
| Sursa: TehnoPOL |
Articol precedent
|
Articol urmator
Cele mai citite articole