Grup infractional specializat in fraude informatice, destructurat de politistii din Teleorman
Miruna Cristescu / 20 August 2009
Politistii din Teleorman au destructurat un grup infractional organizat, specializat in fraude informatice, care posta licitatii on-line pentru diferite produse fictive pe care le oferea spre vanzare in Romania, Turcia, Grecia, SUA si Anglia.
Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Teleorman, in perioada 2005-2007, cei noua membri ai gruparii au inchiriat fara forme legale mai multe apartamente din Bucuresti, unde organizau licitatii frauduloase pe site-uri specializate din strainatate.
Suspectii au postat fictiv spre vanzare autoturisme si motociclete, inseland in acest mod mai multe persoane. Prejudiciul total produs prin fraudele informatice este de peste 60.000 de dolari.