Acasa WEB Google a colectat prin masinile Street View si parole de acces la e-mail-uri
Font mic Font normal Font mare Font foarte mare Modifica marimea
caracterelor

Google a colectat prin masinile Street View si parole de acces la e-mail-uri

Miruna Cristescu / 21 Iunie 2010
Google a colectat prin masinile Street View si parole de acces la e-mail-uri

Google a colectat "din greseala" prin masinile care faceau poze pentru Street View nu doar simple bucatele disparate de informatii confidentiale, ci lucruri mult mai concrete: parole de acces la e-mail-urile utilizatorilor si fragmente mari ale unor mesaje electronice, a spus autoritatea de protectie a datelor din Franta dupa analizarea datelor puse la dispozitie de Google, scrie PC World. Google sustine ca pur si simplu din greseala a colectat in 30 de tari date confidentiale de la retele WiFi nesecurizate in urma parcursului masinilor care faceau poze pentru Street View, inclusiv in Romania.

Mai multe state, printre care Australia, Franta, Spania si SUA au deschis anchete pentru a vedea ce fel de informatii a colectat Google si ce drepturi individuale au fost incalcate. Prima autoritate de protectie a datelor care a obtinut clarificari de la Google a fost autoritatea franceza CNIL (Commission Nationale de l'Informatique et des Libertés) care din 4 iunie a analizat doua hard-disk-uri prezentate de Google si acum a anuntat concluzii preliminare.

CNIL spune ca Google a colectat parole de acces la e-mail-urile diversilor utilizatori, precum si parti din mesaje electronice. Google spusese la mijlocul lunii mai la declansarea scandalului ca a colectat "din greseala" doar mici fragmente de informatie nesemnificative, insa lucrurile par a fi mai complicate. In plus, Google a mai spus autoritatii ca informatiile colectate vor fi utilizate si la alte servicii conexe precum Google Maps si Google Latitude.

Sursa: TehnoPOL

Cea mai mare librarie online in limba engleza intra pe piata cartilor in limba romana   Articol precedent   |   Articol urmator