Ericsson prezinta un nou modul de broadband mobil, proiectat special pentru a integra conexiuni wireless de mare viteza intr-o noua generatie de echipamente electronice. Pe masura ce utilizatorii isi doresc tot mai mult libertatea si mobilitatea conferita de acces broadband integrat direct in echipamente, noul modul Ericsson pentru electronice reprezinta atingerea unei noi etape catre o comunicare universalizata.
Proiectat pentru a putea fi implementat imediat in dispozitive de tip e-book reader, in echipamente de navigare GPS sau in alte electronice portabile, modulul pentru electronice ar putea fi inclus pe viitor chiar si in playere media sau alte bunuri de folosinta indelungata, pe masura ce tehnologia broadband mobil devine o parte tot mai importanta a vietii de zi cu zi. Sustinute deja de o serie de contracte incheiate cu companii din industria producatoare de echipamente electronice, modulele Ericsson le permit producatorilor sa constientizeze si sa valorifice avantajele presupuse de un stil de viata conectat in permanenta la internet.
Noul modul Ericsson, denumit C360w, le ofera producatorilor de electronice o solutie de conectivitate flexibila si autonoma, absolut necesara pentru a sustine urmatoarea generatie de echipamente intuitive si inovatoare. De trei ori mai mic decat modulele Ericsson precedente, C3607w este completat de un program vast de aprobare din partea operatorilor si de protectie a proprietatii intelectuale, facilitand astfel integrarea sa in diferite echipamente si reducand timpul necesar pana la introducerea pe piata.
„Lansarea noului nostru modul pentru echipamente electronice reprezinta un moment de referinta pentru Ericsson si pentru intreaga industrie”, a declarat Mats Norin, vicepresedinte Ericsson Mobile Broadband Modules. „Viziunea noastra este clara: dispunem de tehnologia necesara pentru a garanta ca toate dispozitivele ce ar putea fi conectate la Internet vor ajunge la un moment dat sa dispuna si in realitate de aceasta conexiune. Modulul Ericsson ofera industriei de echipamente electronice noi posibilitati de dezvoltare, prin posibilitatea de a valorifica usor si la un pret accesibil avantajele tehnologiei broadband mobil prin integrarea in echipamente noi.”
Prezentat in premiera la forumul dezvoltatorilor Intel (IDF – Intel Developer Forum), modulul C3607w evidentiaza progresul colaborarii dintre Ericsson si Intel, colaborare desfasurata anul trecut cu scopul de a completa dispozitivele de Internet mobil (MID) pe platforma Moorestown ale Intel cu solutii mobile de date HSPA. Desi este compatibil cu diferite platforme, modulul Ericsson reprezinta un progres important catre obiectivul comun al Ericsson si Intel de a reuni industriile de telecomunicatii si computing pentru a integra electronice in ecosistemul broadband mobil.
Modelul C3607w este cel mai mic, mai usor si mai rapid modul de broadband mobil al Ericsson, fiind capabil sa ofere viteze de upload de 5,76 Mbps si cu pana la 40% mai putin consum de energie decat variantele anterioare. Echipat cu functia Ericsson wake-on-wireless, functie care permite inregistrarea si executarea unor comenzi de reactivare de la distanta atunci cand dispozitivul se afla in modul „sleep”, modulul CE include de asemenea un nou set de aplicatii de securitate si messaging.
„Prin lansarea celui de-al patrulea modul in ultimele 12 luni, Ericsson isi reafirma prezenta in industria echipamentelor electronice”, a adaugat Norin. „Lucruri care inainte ni se pareau greu de realizat au devenit acum realitate. Asteptam cu interes sa vedem tot mai multe dispozitive care sa utilizeze libertatea unei conexiuni broadband mobil integrate pentru a imbunatati experienta utilizatorului final.”
Modulul Ericsson C3607w va fi disponibil pe piata in primul trimestru din 2010.
|
|
|
||
| Sursa: GMP |
Articol precedent
|
Articol urmator
Cele mai citite articole