Acasa GADGET Canon a prezentat camera capabila sa fotografieze in toate conditiile de iluminare
Font mic Font normal Font mare Font foarte mare Modifica marimea
caracterelor

Canon a prezentat camera capabila sa fotografieze in toate conditiile de iluminare

Miruna Cristescu / 2 Noiembrie 2009
Canon a prezentat camera capabila sa fotografieze in toate conditiile de iluminare

Producatorul japonez de camere foto, Canon, a dezvaluit noul SLR EOS 7D, aparatul care este capabil sa masoare in mod inteligent focalizarea, culoarea si luminozitatea, de-a lungul a 63 de zone ale cadrului, informeaza un comunicat al companiei.

Aparatul incorporeaza un senzor de 18 megapixeli, dar si un procesor Dual 'DIGIC 4' menit sa ofere performante ridicate in toate conditiile de iluminare, un domeniu ISO ce poate fi extins pana la 12.800.

Realizarea noii camere foto a fost posibila dupa ce expertii Canon au chestionat peste 5.000 de fotografi din intreaga lume.

'Ne-am consultat cu peste 5.000 de fotografi din intreaga lume si i-am intrebat ce doresc cel mai mult de la o camera foto. Combinand aceste aspecte cu tehnologii de ultima ora, am fost capabili sa dezvoltam o camera ce ofera fotografilor instrumentul versatil de care au nevoie, pentru a face noi experimente', a declarat Masanori Uchidoi, Group Executive Photo Products Group, Canon Inc. Japan.

Canon SLR EOS 7D integreaza un senzor AF cu 19 puncte de focalizare, permitand fotografilor sa obtina cadre precise si sa optimizeze setarile de compozitie. Sistemul AF imbunatatit ofera un set de optiuni automate si manuale ce includ Zone si Spot AF pentru a localiza si captura subiectii rapid si precis. Setarile optiunii pot fi personalizate usor, permitand obtinerea de reactii rapide la schimbarile din scena.

Potrivit fisei tehnice a aparatului, acesta incorporeaza si un nou sistem de masurare - Focus Colour Luminance (iFCL) - care masoara in mod inteligent focalizarea, culoarea si luminozitatea, de-a lungul a 63 de zone.

Camera este compatibila cu o gama extinsa de accesorii, putand fi usor integrata in fluxul de lucru al fotografilor. Modulul Wireless File Transmitter (WFT-E5) permite realizarea unui control extins al camerei prin intermediul unui browser de web, lucru ce da posibilitatea fotografilor sa controleze camera folosind un dispozitiv mobil cu conectare la internet.

Potrivit site-urilor de vanzari online, o astfel de camera foto se comercializeaza, in Romania, la preturi cuprinse intre 6.599 si 10.443 de lei, in functie de optiuni.

Compania Canon Europe este o subsidiara a Canon Inc. Japonia, unul dintre liderii in inovatii, la nivel mondial si un producator de solutii de imagine destinate persoanelor particulare si mediilor business.
 

Sursa: TehnoPOL

Samsung Corby, lansat in Romania la preturi de 160 de euro   Articol precedent   |   Articol urmator