Comunitatea Europeana avea dreptul de a impune limite asupra tarifelor facturate de operatorii de telefonie mobila pentru apeluri in roaming in interesul pietei interne, a hotarat, marti, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg.
Regulamentul privind roamingul stabileste tarife maximale care pot fi facturate de operatorii de telefonie mobila pentru apelurile vocale primite si efectuate de un utilizator in afara retelei lor. Regulamentul impune de asemenea un plafon pentru tarifele de gros de roaming, cu alte cuvinte tariful platit de reteaua consumatorului retelei straine utilizate de consumator.
Regulamentul a fost adoptat pe baza articolului 95 din Tratatul CE care permite Comunitatii sa adopte masuri legislative in scopul apropierii legislatiilor statelor membre in caz de disparitati sau de posibile disparitati susceptibile sa constituie obstacole privind stabilirea sau functionarea pietei interne.
In versiunea sa originala, se prevedea ca regulamentul trebuie sa expire la 30 iunie 2010.
In iunie 2009, regulamentul a fost modificat printr-un nou regulament care a extins plafoanele tarifare la SMS-uri si la transmiterea de date si a prelungit validitatea regulamentului pana la 30 iunie 2012.
Patru dintre principalii operatori de telefonie mobila europeana, Vodafone, Telefónica O2, T-Mobile si Orange, au contestat validitatea regulamentului privind roamingul la High Court of Justice of England and Wales. Aceasta instanta a intrebat Curtea de Justitie a Uniunii Europene daca avea competenta Comunitatea Europeana de a adopta regulamentul pe baza articolului 95 CE si daca, prin fixarea unor tarife cu amanuntul maximale, legiuitorul comunitar incalcase principiile subsidiaritatii si/sau proportionalitatii.
|
|
|
||
| Sursa: TehnoPOL |
Articol precedent
|
Articol urmator
Cele mai citite articole