Acasa BUSINESS Boom TV a cerut insolventa
Font mic Font normal Font mare Font foarte mare Modifica marimea
caracterelor

Boom TV a cerut insolventa

Miruna Cristescu / 12 Mai 2010
Boom TV a cerut insolventa

Firma DTH Television Grup, proprietarul televiziunii digitale prin satelit Boom TV, a cerut insolventa la Tribunalul Bucuresti intr-un dosar inregistrat vineri, 7 mai.

Decizia vine dupa ce in prima parte a acestui an Unicredit Tiriac Bank, Grecos Energy Telecomunicatii si Eurocom Networks & Technologies au cerut in instanta falimentul DTH Televison.

In toamna anului 2008, DTH Television Grup a anuntat ca a imprumutat 18,5 milioane de euro de la Unicredit Tiriac Bank, fondurile urmand sa fie utilizate pentru finantarea pe termen scurt si mediu a dezvoltarii platformei digitale tv.

Cererea de insolventa a operatorului tv vine dupa ce Eurosport si Eurosport 2 au anuntat recent ca nu mai sunt disponibile, de la 1 aprilie, abonatilor platformei prin satelit Boom TV, din cauza datoriilor pe care DTH Television Grup SA, societatea care detine respectiva platforma, le are la grupul Eurosport, au declarat la inceputul lunii aprilie reprezentantii Eurosport.

Potrivit informatiilor din piata media, platforma digitala Boom TV are in prezent in jur de 130.000 de abonati.

Platforma Boom TV s-a lansat in aprilie 2006 si are in portofoliu zece posturi proprii: Boom Action, Boom Comedy, Boom Drama, Boom Hop!, Boom Indian, Boom Music, Boom Smarty, Boom Sport One, Boom Sport Two, Boom Sport Three si Boom Sport Four (posturi de sport), potrivit site-ului www.boomextra.ro. In plus, platforma digitala Boom TV retransmite peste 60 de posturi de televiziune, potrivit aceluiasi site.

Actionarii societatii DTH Television Grup SA sunt Blackdzaar Limited (Cipru) - 42,477%, Elran (D.D.) Investments Ltd. (Israel) - 25,257%, Sandhirst Ltd (Cipru) - 18,225%, Globalicom - Trade Ltd (Israel) - 10,038%, Mivtach Shamir Holdings Ltd (Israel) - 2,994%, Druica Constantin, Reuven Behar (Israel), Rosenfarb Eyal Yosef (Israel) si Noam Jonathan (Israel) - cu cate 0,185%, Daniel Jacoby (Israel) - 0,148%, Meir Maor (Israel) - 0,074% si Doron Revivi (Israel) - 0,046%.

Actionarul principal al Blackdazaar Limited este RP Explorer Master Fund - fond de investitii reprezentat de Louis Silver.

Potrivit bilantului financiar pe 2008, societatea DTH Television Grup SA a inregistrat pierderi nete de 124,2 milioane de lei (la o cifra de afaceri de 65,2 milioane de lei), in crestere fata de 2007, cand a avut pierderi de 97,3 milioane de lei, la o cifra de afaceri de 16,2 milioane de lei.
 

Sursa: Mediafax

Sony aduce in Romania primul sau televizor 3D la un pret sub concurenta   Articol precedent   |   Articol urmator