Operatorii de comunicatii electronice, fabricantii si furnizorii de echipamente solicita reluarea procedurii de selectie pentru alocarea benzii de frecvente radio 3,6 - 3,8 GHz in jurul anului 2012, potrivit unui comunicat al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
Dupa o consultare cu operatorii de comunicatii electronice, fabricantii si furnizorii de echipamente ce functioneaza in benzile de frecvente radio 3,6 - 3,8 GHz, ANCOM a transmis, miercuri, Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale un set de recomandari pentru utilizarea benzii de frecventa radio 3,6-3,8 GHz. La consultare au participat companiile Alcatel Lucent, Alvarion, Cosmote, Ericsson, Idilis, Mediasat, Orange, Romtelecom, UPC si Vodafone.
Setul de recomandari cuprinde propunerea elaborarii unei noi strategii pentru banda 3,6-3,8 GHz, in semestrul doi al anului 2011, care sa prevada acordarea catre operatorii publici a unor subbenzi de frecventa de 2x28 MHz, la nivel national si modificarea procedurii de selectie. Pentru furnizarea de servicii de transmisii de date de banda larga pe suport radio (BWA), ANCOM considera ca se impune eliberarea cat mai rapida a frecventei de 2,5 GHz, alocata in prezent utilizarii guvernamentale.
Pentru ca niciun operator nu a participat la procedura de selectie organizata anul trecut pentru alocarea benzii de frecvente radio 3,6 - 3,8 GHz, ANCOM a organizat in perioada 25 mai - 17 iunie o consultare a industriei menita sa identifice masurile ce trebuie luate cu privire la utilizarea viitoare a benzii de frecvente radio 3,6 - 3,8 GHz.
Majoritatea operatorilor considera ca reluarea procedurii de selectie ar trebui sa aiba loc abia in jurul anului 2012. 83 la suta dintre acestia invoca lipsa de pe piata a unor echipamente performante si accesibile ca pret pentru a construi o retea competitiva. De asemenea, 50 la suta dintre acestia au indicat situatia economica interna si internationala dificila ca fiind un alt motiv pentru amanare.
ANCOM a recomandat MCSI utilizarea unei proceduri de tip competitiv, intrucat 50 la suta dintre operatori doresc modificarea procedurii de selectie utilizate la ultima licitatie, dintr-o procedura comparativa in una competitiva.
Unii operatori ar dori sa nu existe nicio conditie de eligibilitate, altii ar dori doar o conditie legata de cifra de afaceri (de minim 200 de milioane de euro), o parte ar dori ca singura conditie sa se refere la nedetinerea altor licente de utilizare a frecventelor radio pentru retele publice de comunicatii celulare in benzile 410-430 MHz (CDMA410), 450-470 MHz (CDMA450) si 3400-3600 MHz (FWA) si unii dintre respondenti ar dori doar conditii legate de experienta in furnizarea de servicii de comunicatii electronice, capacitate financiara, plan de afaceri sustenabil si dovada accesului la surse de finantare a investitiei.
In ceea ce priveste pragul financiar minim de pornire intr-o licitatie competitiva, raspunsurile operatorilor au lansat propuneri referitoare la valori intre 0,5 milioane euro si doua milioane de euro pentru fiecare licenta.
ANCOM propune MCSI ca strategia ce urmeaza a fi elaborata sa permita acordarea catre operatorii publici a unor subbenzi de frecventa de 2x28 MHz, la nivel national intrucat 90 la suta dintre operatori si fabricanti au solicitat o alocare de canale la nivel national si au declarat ca ar dori o alocare pentru un canal radio de 2x28 MHz.
Toti operatorii care au participat la consultare au indicat banda de frecvente 2500 - 2690 MHz ca fiind cea mai potrivita la momentul actual pentru furnizarea de servicii de transmisii de date de banda larga pe suport radio (BWA).
“In urma analizei Autoritatii si a consultarii industriei, devine clar faptul ca nu se justifica reluarea imediata a procedurii de alocare a benzilor de frecvente din 3,6-3,8 GHz, dar devine imperativ si urgent sa eliberam si sa alocam pentru servicii de banda larga frecvente in benzi mai joase. Am demarat discutii pentru eliberarea benzii de 2,5 GHz, folosita in prezent de institutii guvernamentale si cred ca este doar o chestiune de luni pana cand Ministerul va putea elabora si propune Guvernului spre aprobare un act care sa ne permita sa organizam o procedura de selectie pentru aceste resurse de spectru”, a declarat presedintele ANCOM, Catalin Marinescu.