RCS & RDS a deschis un nou punct de prezență în sectorul 4 din București. Acesta este situat în Calea Văcărești, numărul 274 și va avea 4 puncte de încasare, 1 punct de relații cu clienții și 1 punct de relații comerciale. Casieria Văcărești va fi deschisă pentru public începând cu 5 martie și va funcționa după programul următor: de luni până vineri între orele 9.00 - 20.00 și sâmbătă între orele 9.00 - 14.00.
La sfârșitul anului trecut, în București au mai fost deschise alte două puncte de prezență – în strada Uverturii și Iuliu Maniu – care s-au adăugat celor deja funcționale din zona Militari, iar la începutul lui 2007 încă unul în zona Teiul Doamnei, în locul casieriei Nada Florilor. ˆn viitorul apropiat vor mai fi deschise alte două casierii în zonele Brâncoveanu și Titan. Deschiderea acestora va deservi mult mai bine abonații RCS & RDS, deoarece noile spații comerciale permit evitarea aglomerației, a cozilor interminabile și a programelor scurte de lucru.
Proiectul de extindere și modernizare a punctelor de prezență RCS & RDS se desfășoară și la nivel național, în orașe precum Alba Iulia, Brașov, Cluj, Craiova, Focșani, Iași, Onești, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Târgul Mureș și Târgul Ocna unde spațiile au fost deja amenajate, modernizate sau în curs de demarare a proiectului.
ˆn prezent, compania are 23 de puncte de încasare la nivelul Bucureștiului și peste 150 la nivelul țării.
|
|
|
||
| Sursa: RCS &RDS |
Articole legate de acelasi subiect
Cele mai citite articole
pina la ceasta data nu sa facut nimic din ce ni sa spus la semnarea contractului
, firma deutron cugir nu ne poate da nici o relatie pentru ca >> spun dinsii