Un oficial al unui ziar din Beijing a declarat ca Google a devenit un instrument politic pentru defaimarea guvernului chinez, avertizand ca afirmatiile la adresa Chinei ale gigantului internetului ar putea sa-i afecteze activitatea.
Saptamana trecuta Google a anuntat ca a blocat o tentativa de furt a sute de parole pentru conturi de mesagerie electronica apartinand utilizatorilor de Gmail, printre care se regaseau oficiali ai guvernului Statelor Unite, jurnalisti si aparatori ai drepturilor omului chinezi. Google a sustinut ca atacurile par sa fi provenit din China.
Administratia chineza a respins acuzatiile, ziarele fidele actualei puteri din China avertizand Google ca joaca un joc politic periculos.
Prin afirmatia ca printre utilizatorii vizati de atacuri se numarau avocati ai drepturilor omului chinezi si prin acuzatia ca sursa atacurilor este China, Google creaza o perceptie negativa despre China, scrie pe prima pagina People Daily, un ziar din Beijing.
"Acuzatiile Google la adresa Chinei sunt false, au motive ascunse si intentii rauvoitoare. Google nu ar trebui sa se implice in lupta politica internationala, devenind un instrument politic pentru crearea de controverse", apare intr-un editorial al ziarului citat.
"Atunci cand vanturile internationale isi vor schimba directia, (Google) va fi sacrificat pentru politica si va fi indepartat de pe piata", mai scrie autorul editorialului, fara a mentiona exact cum va fi afectat Google.
Acest eveniment indica faptul ca tensiunile politice dintre China si Statele Unite, in ceea ce priveste securitatea Internetului, capata o mai mare intensitate.
Sursa foto: milpitaschat.com