Nu ne facem că n-am observat. Avem o nouă generație care nu mai vrea să ceară voie. O nouă generație care n-are răbdare să stea la rând. Poate nici măcar să iasă din casă - ca să iasă în lume.
Pentru această generație esxista acum MTV on Demand. Clicknet featuring MTV este „părintele” aplicației. Serviciul de Internet al Romtelecom și cel mai îndrăzneț post de televiziune muzicală, MTV România, au lansat pe 18 aprilie , o aplicație on-line care personalizează preferințele muzicale ale utilizatorilor.
Proiectul este o premieră pentru România, fiind găzduit de Romtelecom la adresa www.mtvondemand.ro. Acolo, cei peste 150.000 de clienți ClickNet pot accesa gratuit o colecție de peste 1.000 de videoclipuri și emisiuni de divertisment, marca MTV, atât din industria românească, cât și din cea internațională. Pe MTV on Demand vor fi disponibile, de asemenea, topurile și emisiunile de știri ale postului de televiziune MTV.
„Avem o singură lege la MTV on Demand: interactivitatea. Și o singură limită de viteză: foarte repede. Utilizatorii pot să își creeze propriul playlist cu videoclipurile de care nu se mai pot despărți și să vizioneze on-line orice le face degetul să se înțepenească pe mouse. ˆn universul virtual nu există mijloc mai potrivit pentru a te descoperi sau reinventa decât ClickNet, serviciul nostru de acces la Internet în bandă largă, care a fost conceput și promovat ca un spațiu al libertății de alegere a fiecăruia”, a declarat Alfred Borcan, Director Comunicare Marketing Romtelecom.
“MTV a fost mereu în pas cu cele mai noi tehnologii existente pe piață, iar actuala colaborare cu cei de la Romtelecom nu face decât să confirme acest fapt. Conceptul de platformă muzicală on-line este perfect pentru ceea ce MTV reprezintă la ora actuală la nivel mondial: interactivitate, noutate, exuberanță și viteză. Utilizatorii de Internet vor avea astfel posibilitatea să fie în permanență conectați prin intermediul site-ului www.mtvondemand.ro la cele mai noi știri, videoclipuri și emisiuni difuzate de MTV”, declară Ionuț Anton, Marketing Manager MTV România.
Acest proiect este și mai impresionant, având în vedere că dezvoltă primul serviciu de entertainment furnizat prin Internet de bandă largă, de pe piețele sud-est europene unde este prezent MTV.
MTV on Demand va oferi până la finalul anului 2007, mii de videoclipuri, ceea ce înseamnă un început foarte promițător pentru viitorul acestui serviciu.
Romtelecom și MTV România au colaborat la realizarea acestui proiect în primul rând pentru că este adresat publicului tânăr și foarte tânăr, pasionat nu numai de entertainment de calitate, dar și de ultimele performanțe în tehnologie.
Romtelecom și MTV România au mai colaborat în trecut, cu ocazia unui turneu muzical organizat de companie în vara anului 2005. Succesul proiectului de atunci este, cu siguranță, o garanție a succesului de care se va bucura și MTV on demand.
|
|
|
||
| Sursa: TehnoPOL |
Articol precedent
|
Articol urmator
Articole legate de acelasi subiect
Cele mai citite articole