Memorandumul de înțelegere privind asocierea în participațiune între Consiliul Județean Cluj și compania finlandeză Nokia pentru deschiderea unei fabrici de telefoane mobile și a unui centru de cercetare, investiție estimată la 200 mililoane euro, va fi semnat astăzi la Palatul Victoria.
Investiția va fi realizată în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, județul Cluj. Ceremonia de semnare a memorandumului va fi precedată de o întâlnire între premierul Călin Popescu Tăriceanu și delegația Nokia, condusă de vicepreședintele executiv al companiei, Veli Sundback.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Nicoară a fost mandatat, vineri, de consilierii județeni să poarte negocierile finale cu compania finlandeză Nokia.
Președintele Consiliului Județean Cluj susține că pentru introducerea utilităților pe terenul de 159 de hectare a Parcului Industrial de la Jucu este nevoie de o sumă de 33 de milioane de euro, din care 10 milioane ar fi contribuția autorităților județene și locale, restul urmând să fie acoperit din fonduri guvernamentale.
„Totalul investiției în terenul pe care Guvernul României ni l-a alocat pentru acest proiect va fi la 33 de milioane de euro. Eu sper ca și Primăria Cluj-Napoca să vină alături de noi în acest proiect să ne ajute la finanțare, și chiar și Primăria Jucu,” a subliniat Marius Nicoară.
Potrivit unei informări a Consiliului Județean Cluj, Nokia va primi 90 de hectare, cu titlu gratuit, din cele 159 ale Parcului Industrial Tetarom III. Pe această locație vor veni și furnizorii cei mai importanți ai companiei, împreună cu care vor forma „Nokia Village”. Pentru derularea proiectului, Nokia va înființa o societate comercială care va avea sediul în județul Cluj.
|
|
|
||
| Sursa: Mediafax |
Articol precedent
|
Articol urmator
Articole legate de acelasi subiect
Cele mai citite articole