Pentru că Nintendo Wii se primește doar cu lista de așteptare și bătaia pentru el este oarecum camuflată de această caracteristică, se pare că cel de-al 3-lea PlayStation nu se confruntă cu aceeași “problemă”, ba dimpotrivă...
ˆn prezent firmele au o mare dilemă: cine să își lanseze produsul, când și cum? Idea e să fie cât mai repede și să calce pe coada altuia. Dar se pare ca MediaGalaxy o face cea mai lată și propune o noapte albă pentru a lua parte la evenimentul "dezgolirii monumentului PS3". Lucrurile stau cam așa: fii prezent în noaptea asta, adică de 22 spre 23 martie, începand cu ora 00:00, la Media Galaxy din Unirea Shopping Center Bucuresti, în aripa Călărași și o sa fii primul care cumpară noua consolă.
Consola oferă tehnologie compatibilă cu rezoluțiile 1080p, 1080i, 720p, 480p, 480i și procesorul Cell Broadband EngineTM, memoria principală de 256 MB și hard disk-ul Serial ATA, de 2.5", cu o capacitate de stocare de 60 GB + Blu-Ray inclus care promite gamerilor experiență unui joc care se apropie uimitor de mult de realitate.
De cealaltă parte a baricadei se afla PCfun.ro care oferă cumpărătorilor online consola Sony PlayStation 3 în ziua lansării europene. Sony PlayStation 3 va fi disponibilă, pentru comenzile imediate, pe site-ul PCfun. ro, începând cu data de 23 martie 2007, livrarea fiind gratuită.
Dacă nici așa nu e bine, mai există o variantă... se numește Flanco, iar ei sunt cei care organizează "Zilele PlayStation 3" în perioada 23 - 25 martie 2007. Ce ne poate atrage la oferta lor ar fi un eveniment în care deținătorul locului 3 la campionatul European Need for Speed, Ioniță Paul Alin și membrii PGL vor face demonstrații pe noua consolă în cadrul evenimentului. Pe deasupra Flanco i-au adus la lansare și pe cei din echipa de fotbal FC Steaua București.
Ai trei opțiuni... Pe care o alegi?